- Sunt un fotograf lenes. Si in acelasi timp, cumva, entuziast.

- De cele mai multe ori ma multumesc sa fur clipa, sa prind momentul si sa il tin prizonier. Imi atrag atentia cel mai des peisajele. Iubesc natura si ii vad frumusetea; uneori aceasta e exploziva, alte ori linistita, alte ori atat de discreta incat ar parea banala. Ma mandresc ca o pot vedea si atunci. Ma atrag contrastele si liniile trasate.

- Mi-e mai greu sa fotografiez oameni. Imi pare cumva ca nu am dreptul. E si cazul strainilor si al prietenilor. Cand fotografiez pe cineva, imi cer parca scuze si nu indraznesc sa privesc prea adanc prin obiectiv. Aici mai am de invatat.

- Cateodata am nevoie sa echilibrez lucrurile in viata mea si atunci mi-e dor de alb negru si gri. Mult gri moale, gri linistit, gri oglinda a tacerii. Imi place atunci sa acopar totul cu aceasta panza a griului, ce reduce totul la esential.

- Lumina e cel mai important lucru intr-o fotografie, e prinsa in insasi numele: a scrie cu lumina. Lumina e cea care transmite emotia.

- Lumina si culoarea.

- Imi spunea cineva: Photography is about the lighting, angle and perspective. Mi-am facut un fel de motto din asta.

- Ce imi place cel mai mult la fotografie este sa simt in ea idee. 'Zvacnire', autenticitate. Pentru mine e garantul calitatii. Nu neaparat originalitate, am vazut zeci de poze cu inel in carte, dar doar unele imi plac, doar unele imi transmit o emotie; cateva se detaseaza, restul fac parte din pluton. Delimitarea e, binenteles, subiectiva.
              
- Imi plac de asemenea lucrurile mici privite adanc, clesti pe franghie, paginile unei carti, fire de telefon intersectandu-se, varfurile degetelor atat de aproape incat vezi celulele, intimitate, profunzime, detaliu. As vrea sa ma revars, stii cum? Peste toate lucrurile mici care inseamna ceva. Ba mai mult, peste toate lucrurile mici care ar putea insemna ceva.

- Bokeh. Mie imi place pentru starea de 'visare' pe care o da fotografiilor; pare o alta realitate, o 'indepartare familiara'.

- Autoportretul. Dovada de narcisism? Mijloc de exprimare a personalitati? Autoportretul poate porni din multe radacini si poate merge in multe directii. Diferite. Eu imi fac autoportrete la diferite intervale de timp. Cand simt nevoia. Stau in fata camerei asa cum sunt, in acel moment. Privesc si astept timer-ul sa declanseze. Si ma regasesc, intorcand camera, asa cum ma inchipui. Sau nu. Am uneori surprinza sa vad in privirea mea ceva ce nu stiam ca e acolo. In unele fotografii par chiar jenata, de parca nu m-am simitit in largul meu cand mi s-a facut poza, desi eu am facut-o practic. Si eram doar eu si camera. Trag concluzia ca in acel moment nu ma simteam bine eu cu mine. Sau privesc in trecut privind in camera, si ea, fidela, prinde si acest lucru. Ma reflect in franturi de momente. Sunt eu, oglindita in altceva. Ma vad si ma arat. Ma descopar. Asta cred ca e rostul.